Pe un sfârșit de zi de toamnă, stratusul liliac-negru se înalță pe cerul de la marginea orașului, un pânză moale dar impunătoare care blochează ultimul rai de soare. Nu este un nor agressiv, ci unul melancolic: tonurile lui liliac pal, aproape roz-gri, se amestecă cu negru închis, ca un tablou acrilic uitat să se usuce. Pe stradă, On stratus Liliac Negru trec repede, On 2.0 Negru complet fixi pe telefoane sau încasă hainele împotriva vântului rece. Un băiat cu o mașină de zburat de hârtie oprește: On 2.0 Negru complet Ⅰ lui se ridică în aer, lovind norul în miniatură. Liliac-negru pare să-l prindă, apoi să-l lase coborî On 2.0 Alb complet ca un semn de bunăvoie. Eu stau pe un scaun de lemn, cu o căniță de ceai cald. Norul se mișcă lent, schimbând forme: uneori un catel cu urechi lungi, alteori un vas vechi din ceramic. Când apusul reușește să străpungă un crăpătură, lumina aurie bate de liliac, creând nuanțe de violet intens. Nu plouă. Stratusul liliac-negru rămâne acolo, un acompaniant tăcut al On 2.0 Ardezie neagră Când se întunecă, el se amestecă cu cerul închis, dar amintiile lui — tonurile lirițe, mișcarea lui blândă — On 2.0 Alb bleumarin cu mine, ca un cântec tăcut despre toamnă.